Utilizatorii se pot abona la Super Mario Run pe Android

Deși posesorii de iOS care au jucat Super Mario Run au fost dezamăgiți că după ce au depășit nivelul 3, li s-a cerut să cumpere versiunea full a jocului, jocul Nintendo a înregistrat un succes similar cu cel al Pokemon Go.

Momentan, jocul poate fi instalat doar pe dispozitivele Apple, varianta de Android nefiind încă lansată.

Ei bine, Nintendo a promis că va aduce noul joc și pe Android, începând cu februarie-martie 2017. Până atunci, doritorii se pot abona la joc, care se va descărca pe dispozitiv automat, când va fi lansat oficial. Cel mai probabil, jocul va fi disponibil întâi ca versiune beta pentru un număr limitat de utilizatori.

La fel ca și la versiunea de iOS, Super Mario Run va necesita conexiune stabilă la internet pentru a fi jucat. Încă nu se știe cât va costa variata full a jocului, dar cel mai probabil va fi tot $9.99 (sau euro, în funcție de regiune), la fel ca versiunea pe iOS.

Nintendo a trecut prin niște vremuri grele în ultima vreme, dar cu Super Mario Run se pare că a dat lovitura. În 2017, compania japoneză va mai lansa alte două jocuri, și anume Animal Crossing și Fire Emblem, să vedem cât succes vor avea cele două.

Acum Super Mario Run profită de un val de simpatie, dar să vedem cât va ține isteria. Eu unul cred că în 5-6 luni, nu se va mai juca nimeni.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.