Un hacker a pornit 156 de sirene simultan, deranjând somnul cetățenilor din Dallas

Nu știu alții cum sunt, dar eu am urechiușele foarte sensibile.

În timp ce frunzăream internetul, am dat peste articolul ăsta de pe USAToday, articol ce povestește cum un hacker a pornit 156 de sirene de alarmare publică, care au sunat timp de o oră și jumătate, în mijlocul nopții. Incidentul s-a petrecut vineri seara în Dallas Texas, iar alarmele au pornit simultat, la ora 23:42 și au sunat până la 01:17.

O oră și jumătate, în mijlocul nopții. Eu mă zvârcoleam cu capul sub pernă, mă ascundeam și sub pat, doar doar să reușesc să nu mai aud sunetul.

Scopul acestor sirene este de a preveni cetățenii când urmează să se apropie tornade sau alte fenomene climaterice extreme. Deși timpul mediu al unui apel în așteptare, efectuat la 911 este de 10 secunde, toți oamenii au sunat la numărul de urgențe în noaptea de vineri spre sâmbătă, astfel că unii au așteptat chiar și 6 minute, până să li se răspundă.

Deși aparent inofesiv lucrul făcut de hacker, oamenii au pierdut o oră jumătate de somn, au devenit frustrați, irascibili, nervoși pe autorități și probabil a doua zi nu au dat randamentul obișnuit la locul de muncă, toate astea datorita unor alarme banale.

Între orele 23:30 și 03:00 s-au efectuat 4.400 de apeluri către 911, de două ori mai multe decât într-o noapte obișnuită.

Primarul Mike Rawlings a anunțat că evenimentul a fost opera unui hacker și a promis că făptașul va fi adus în fața legii. De asemenea, acesta a anunțat și că va realiza îmbunătățirile necesare pentru a asigura siguranța cetățenilor.

Subiectul mi se pare ușor amuzant, dar sunt conștient că nu e amuzant să te trezească în miez de noapte sirenele. Când reabilitau băieții meu și bocăneau și făceau gălăgie în fiecare zi, îmi imaginam cum le trag două palme cu piciorul pe stilul Van Damme și să îi arunc jos de pe schele, ca să dorm și eu liniștit. Și 5-6-7 oameni fac mai puțină gălăgie decât 156 de sirene, eu unul chiar empatizez cu cei ce și-au pierdut somnul vineri seara.

Am scris articolul ăsta și pentru că am vrut ca cititorii noștri din Dallas să nu se simtă ignorați. Vă salutăm, dragi cowboy.

 

 

Posted in

Razvan

Salahor IT, blogger amator, hater de ocazie, bucătar de garsonieră, fan Linux, băutor de cafea, workaholic ambițios.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.