Orange

incarca.ro - Sau cum am ajuns încărcătorul de cartele al familiei

– Da, unchiule, bună ziua! Ce spui, are mamaie nevoie de o reincarcare Orange? Mă ocup, hai, te sun eu în 5 minute după ce rezolv. Pe incarca.ro, încărcarea cu credit se face aproape instant, ne auzim imediat. Pauză de la poveste Cam așa erau discuțiile mele cu rudele de la țară, din partea mamei. Pentru că știu ei că sunt bun la interneți și că mă pricep la calculatoare,

20 de ani de Orange

Cum s-au împlinit 20 de ani de Orange în România, mai exact pe 6 iunie 1997 a apărut oficial ca rețea de telefonie mobilă la noi în țară, compania deținută de francezi vor să sărbătorească printr-o promoție specială. Bonusul de 20 GB de internet gratuit va fi oferit indiferent că sunteți clienți cu cartele pre-plătite, sau dacă aveți abonament. Fie că sunteți clienti persoane juridice sau persoane fizice… și indiferent

Orange

După cum probabil știți, Orange a îmbunătățit considerabil acoperirea 4G în România anul trecut, permițând utilizatorilor să voteze locurile unde ar dori să beneficieze de viteze 4G. Ei bine, votarea se făcea prin intermediul aplicației Orange 4G Fun Kit și, drept urmare, Orange a adăugat 4G în peste 2200 de localitați (1300 din ele în ultimele 3 luni ale anului), pe lângă cele ce aveau deja. În total, 6.723 de

Orange

După cum probabil știți, Orange organizează anual programul de practică Orange First Step, destinat studenților și masteranzilor care vor să își îmbogățească CV-ul cu o experiență de o lună la Orange. Înscrierile se fac până pe 10 noiembrie, iar stadiul de practică are loc în perioada 12 decembrie 2016 – 12 ianuarie 2017. În timpul internship-ului, internii vor participa la workshop-uri și vor avea ocazia să învețe despre brandul și

De Black Friday, Digi oferă reduceri la telefoane și abonamente

În perioada 4 noiembrie – 31 decembrie 2016, utilizatorii noi și vechi ai cartelor Digi prepaid li se va dubla traficul de internet inclus pe care îl au în extraopțiunea aleasă. Pe parcursul promoției, ofertele vor arăta așa: Hipsterova: minute și mesaje nelimitate în rețeaua Digi, 150 de minute naționale și 2 GB de net, pentru 2 euro fără TVA. Bogatinov: minute și mesaje nelimitate în rețeaua Digi, 250 de

orange-ericsson-parteneriat-pentru-dezvoltarea-tehnologiei-5G

Orange și Ericsson lucrează deja la dezvoltarea și testarea anumitor cazuri de utilizare 5G. Aceste teste se vor baza pe tehnologia 5G a Ericsson și pe rețeaua Orange. Experimentele serviciilor respective ar putea începe în anul 2017. Parteneriatul dintre cele două companii va pune bazele pentru modalitățile în care va putea fi folosită noua tehnologie 5G, cât va genera și proiecte pilot și validări de concepte la nivel european. Eforturile