Pentru prima oară, începând cu anul 2014, noul Apple iMac de 21,5 inchi poate fi actualizat din punct de vedere hardware. Acest lucru a fost confirmat și de cei de la iFixit.
Desktop-ul PC de la Apple este oferit cu memorie extensibilă, fiind totodată și primul dispozitiv cu CPU modular, din 2012 încoace.
“Apple ar spune că nici utilizatorul nu poate fi înlocuit. Accesarea și înlocuirea acestor componente nu este foarte ușoară, dar susținem că este posibilă. Poate chiar probabilă” au menționat cei de la iFixit. “Utilizatorul (înarmat cu instrumentele necesare, ghidul potrivit și cu foarte multă răbdare probabil) ar putea chiar să-și dubleze baza de 8GB de memorie, transformându-și astfel noul iMac cu Retina Display într-un iMac Semi-Pro” au continuat aceștia din urmă.
După cum este normal, ca și majoritatea produselor Apple, PC-ul este foarte greu de desfăcut, dar nu imposibil. iFixit au remarcat faptul că sticla și display-ul Retina sunt combinate, ceea ce înseamnă că este riscant să înlăturați ecranul și implicit este costisitor de înlocuit în caz de ceva. Sfatul nostru este să apelați totuși la suportul Apple pentru astfel de upgrade-uri hardware.
Conform iFixit “cele mai multe componente înlocuibile (precum RAM-ul, sau hard disk-ul) sunt ‘îngropate’ în spatele plăcii logice (probabil se referă la placa de bază), ceea ce înseamnă că va trebui să descompuneți o mare parte din iMac doar pentru a avea acces la acestea“.
Am avut o dată la birou un iMac și sincer a fost greu de demontat. Trebuia să îi schimbăm hard disk-ul, și după cum era de așteptat au fost ceva probleme apoi cu display-ul acestuia. Schimbarea display-ului a fost într-adevăr costisitoare și suportată de către firmă din păcate. Tocmai de aceea revenim cu rugămintea să apelați la suportul Apple pentru upgradări hardware, pentru că oricât de atenți și oricât de buni ați fi la schimbări hardware, când vine vorba despre Apple, e o altă mâncare de pește.