Ieri, cei de la RDS mi-au dat un mail plin de amabilitate în care mă somau să-mi plătesc factura (sau îmi taie netul). Era vorba de o factură deja plătită, de altfel.
Am dat reply cu mult calm mail-ului de la RDS și am spus că fac dovada plătii după ce ajung acasă de la muncă.
Eu îmi plătesc facturile la aparate dinalea dubioase cu touchscreen, aleg către cine trebuie să fac plata, bag codul facturii și eventual ceva cod de client și introduc bancnotele una câte una. Asta pentru că salariul îl iau cash, lucrez de luni până vineri de la 9 la 6 iar toate băncile, înafara celor amplasate în mall-uri, au program de la 9 la 5, de luni până vineri.
Băi, una n-ar deschide la 8 dimineața sau n-ar închide la 7 seara, cred că e o conspirație masonică, dacă nu chiar lucrătura unei minți luminate din illuminati. Deci, noi ăștia cu servici și muncă de birou trăim într-o lume incompatibilă cu mersul la bancă.
Mi-a luat ceva să găsesc bonul emis de aparatul dubios de plătit facturi, a trebuit să întorc cu fundul în sus vreo două cutii, să scotocesc în vreo 3 sertare și să constat că bonulețul era pe masă, sub o mapă! L-am pozat și l-am trimis pe mail. Încă am net, deci ori nu l-a citit nimeni, ori l-a citit și s-a rezolvat problema. Sau poate ăștia sunt genul ăla de companie care nu taie netul șâmbăta.
Dar trăim în România, țara unde există riscul ca un furnizor de servicii sau vreo tanti zeloasă de la ANAF, impozite locale ori altă instutiție ce colectează banii pe care cetățenii îi obțin cu trudă, să îți spună că ai o factură neplătită de acum 2 ani, 5 luni, 2 saptamani si o 3 zile, dar abia acum a apărut asta în sistem. Deci trebuie să te pregătești, să îți iei măsuri.
Am un plic în care țin facturile, dar și plicul ăla e destul de plin, iar la mine facturile proaspăt plătite stau pe masă până într-o zi de weekend în care consider că trebuie să fac ordine și pun tot ce e pe masă la locul lor.
Așa că șmecheria cu plicul nu merge la mine, de fapt tot ce e ușor și eficient la alții, dă rateuri la mine. Prima idee a fost să scanez facturile plătite, să le pun într-un folder de unde știu sigur că nu le șterg și eventual să le trimit și pe vreo adresă de email. Dacă sunt paranoic, le pun și pe un stick pe care îl ascund într-un dulăpior unde nu are acces nimeni. Sau în cutia cu șurubelnițe, că din proprie experiență, nimeni nu umblă în șurubelnițele altuia, cred că e o lege nescrisă a meșterilor sau a instalatorilor. Eventual, la sfârșit de an mai fac și un CD/DVD cu dovezile de plată ale facturilor din anul curent.
Și desigur, dovezile în original le bag într-un banal plic. Doar că nu mai bag toate facturile de la un anume furnizor de servicii într-un plic, ci fac câte un plic pentru fiecare lună, în care bag toate facturile plătite, din luna respectivă.