Dezvoltarea LineageOS începe să prindă contur

După cum probabil știți, cei din conducerea CyanogenMod au ajuns la concluzia că nu se rentează financiar să dezvolte sisteme de operare mobile, ci mai degrabă să lucreze alături de producătorii de telefoane, astfel că “au închis buticul”. Și așa a apărut LineageOS…

Steve Kondik, unul din fondatorii CyanogenMod, alături de alți membri ai echipei (programatorii, testerii și translatorii) au hotărât să lanseze LineageOS (mai multe detalii aici), un proiect ce va continua dezvoltarea unui sistem de operare Android-based, pentru utilizatorii ce nu vor sistemul și aplicațiile Gooogle.

Deși a trecut doar o lună de când noul sistem de operare a fost anunțat oficial, deja există un număr semnificativ de imagini de Android create, iar peste 50.000 de dispozitive mobile folosesc astfel de builduri.

Scopul LineageOS, pe termen scurt, este să facă sistemul suficient de stabil pentru a-l face disponibil pe mai mult de 80 de telefoane, cu actualizări săptămânale.

Pentru instalarea LineageOS pe un telefon care până acum avea Android, se recomandă efectuarea unui backup și instalarea sistemului de operare curat, dar cei ce folosesc CyanogenMod pot face upgrade direct la LineageOS, fară a întâmpina mari probleme.

O diferență semnificativă între CyanogenMod și LineageOS este aceea că noul sistem de operare al lui Steve este unul nerootat, adică nu are utilizatorul cu drepturi depline deblocat, astfel că nu poate accesa anumite fișiere și funcționalitați. Dar și LineageOS se poate roota destul de ușor, similar cu Android-ul obișnuit.

Mereu mi s-a părut că CyanogenMod a fost un Android pentru rebeli. Pentru oamenii ăia care vor să fie altfel, preferă mai mult control și, de obicei, au și mai multe abilitați tehnice. Și LineageOS o să fie la fel.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.