Deoarece m-am lovit și eu de această problemă, m-am gândit să vă dau câteva sfaturi utile despre cum să-ți optimizezi telefonul android cu doar 3 aplicații – toate gratuite.
- Un antivirus este necesar, fie el plătit sau gratuit – deși recomand varianta plătită .
Nu știu de ce m-am obișnuit cu BitDefender, deși avem mult mai multe variante. Probabil pentru că în momentul în care am achiziționat un telefon mobil, acesta a venit cu o licență de 3 luni pentru acest antivirus. Pentru versiunea plătită aveți o perioadă de probă de 15 zile și aveți mai multe beneficii pe lângă protecția garantată . O scanare de viruși o dată pe săptămână nu strică. De regulă eu fac asta duminica, deoarece este ziua în care-mi place să mă relaxez și să nu muncesc.
- Pentru mai multă siguranță mai rulez o scanare anti-malware cu MalwareBytes .
Această aplicație o veți folosi numai dacă ați ales varianta gratuită a celor de la BitDefender, deoarece aceasta nu are funcție de scanare pentru malware.
Cum telefonul mobil devine principalul dispozitiv de navigare pe internet, automat producătorii de viruși și-au îndreptat atentia asupra lui. Oricât de Linux ar fi Android-ul, nu e indestructibil, o soluție antivirus e mereu bine venită, mai ales dacă aveți obiceiul să instalați APK-uri din surse necunoscute. O scanare tot o dată pe săptămână vă poate scuti pe termen lung de foarte multe bătăi de cap precum resoftări, resetare la setările din fabrică etc.
- În ultimă instanță folosesc aplicația CCleaner .
Pentru a șterge fișierele temporare, a elibera memoria RAM, a șterge APK-urile instalate deja și nu numai. Folosesc aplicația de fiecare dată când observ că telefonul funcționează sacadat sau greoi.
O altă aplicație – probabil non-related cu acest topic – pe care v-o recomand este AnTuTu. Această aplicație va testa performanțele dispozitivului mobil și vă va arată la sfârșit o comparație cu alte telefoane mobile. Din când în când rulez această aplicație pentru a vedea cât de depășit din punct de vedere hardware devine telefonul mobil din dotare.
[Best_Wordpress_Gallery id=”1″ gal_title=”cum-sa-ti-optimizezi-telefonul-android-cu-3-aplicatii-gratuite”]
Știu că multe dintre dispozitivele mobile noi vin cu aplicații preinstalate care pot optimiza telefonul mobil, însă acestea de regulă mănâncă multe resurse – motiv pentru care eu le dezactivez. La fel procedez și cu restul aplicațiilor ce vin preinstalate și a căror utilitate nu o văd .