Cum să câștigați bani ca freelancer pe BetaFamily

Freelancing-ul este un subiect pe care vreau să-l abordez de foarte mult timp cu voi, deoarece am primit câteva e-mail-uri în privința asta. În viitorul apropiat o să vă îndrum sau dau sfaturi cu privire la acest aspect, iar pentru a începe această serie de articole am decis să încep cu BetaFamily.

Înainte de a vă apuca de freelancing ca testeri, trebuie să aveți câteva noțiuni minime despre cum să raportați bugurile găsite în aplicațiile pe care le testați… și-n al doilea rând trebuie să aveți o varietate de dispozitive mobile pe care să testați. Știu că a avea dispozitive mobile cu diferite firmware-uri poate fi costisitor, dar dacă aveți telefoane mobile sau tablete mai vechi și încă puteți să le folosiți, de ce să n-o faceți? În câteva luni vă puteți achiziționa cu ușurință un dispozitiv nou de ultimă generație poate. 😉

Să revenim la BetaFamily! Puteți să vă înregistrați cu contul Facebook, Google sau cu adresa de e-mail accesând următorul link. Vă recomand înregistrarea prin e-mail pentru a primi e-mail-uri când apar proiecte noi sau când sunteți acceptați să testați un proiect. O dată înregistrați, nu uitați să vă actualizați profilul. Este foarte important în primul rând să adăugați câteva dispozitive de testare la profilul vostru, altfel nu veți primi proiecte la testare.

BetaFamily - devices

Accesați apoi pagina cu teste deschise, de unde vă alegeți aplicația pe care vreți s-o testați. Puteți alege dintre testele de $5, sau pentru a vă crea o reputație puteți alege câteva teste gratuite pentru început. Țineți cont de faptul că orice proiect vă va aduce un rating de la 1 până la 5 stele. În funcție de ratingul de pe profilul vostru, va fi mai ușor să găsiți sau să fiți acceptați apoi la proiectele plătite.

BetaFamily - projects

O dată acceptați sau invitați la un test, accesați pagina cu teste pentru aplicație apăsând pe butonul „Go to test page“. De acolo veți primi informații precum: de unde descărcați aplicația, ce anume trebuie testat, puteți oferi apoi un feedback cu privire la aplicația testată, iar la ultimul pas veți primi rating-ul developer-ului. Știu că mă repet, dar este foarte important să aveți un rating mare pentru viitoarele proiecte pe care le veți avea.

Platforma BetaFamily este ușor de folosit, pe pagina fiecărui proiect aveți în partea dreaptă sus un buton de Report Bug. Acolo puteți adăuga bugurile întâlnite, puteți adăuga note, atașa videoclipuri cu bugurile găsite (numai Youtube sau Vimeo – eventual link-uri private pentru a nu face leak).

BetaFamily - app page

Revenind la pașii pe care trebuie să-i urmați pentru a adăuga un bug, platforma este foarte self-explanatory: Clasificarea bugului (Security, Crash/Hang/Data loss, Power, Performance, UI/Usability, Serious bug, Other bug, Feature (New), Enhancement); rata de reproducere a bugului (Always, Sometimes, Rarely, Unable, I Didnțt Try sau Not Applicable); atașamentele (de tip JPG, PNG, PDF sau LOG); o descriere scurtă a bugului ca titlu, o descriere amânunțită a bugului, pașii de reproducere a bugului, rezultatul așteptat și ceea ce se întâmplă de fapt.

BetaFamily - report bug

Partea negativă a website-ului sau platformei este faptul că indiferent câte buguri submitați, nu puteți depăși plafonul de $5 per proiect / aplicație – sau cel puțin mie unul nu mi s-a întâmplat să primesc mai mult de atât. Aveți și un istoric al testelor curente cât și a celor la care ați aplicat.

BetaFamily - history

Fiecare proiect are un termen limită de testare, vă sfătuiesc ca în momentul în care aplicați la un proiect să vă ocupați de el pentru a nu primi feedback negativ. Dacă acordați minim 30-60 minute fiecărui proiect puteți să aveți un rating peste 3 stele, lejer.

BetaFamily - past tests

Referitor la plată, aceasta se face prin PayPal în momentul în care ajungeți la $50 . Nu este o sumă greu de atins, la 10 proiecte pe lună cel puțin, vă puteți rotunji veniturile semnificativ. Să nu uitați să bifați opțiunea „Use Beta Family as a tester“ să fie setată pe Yes în momentul în care aveți profilul complet.

BetaFamily - tester

Spor la testare și dacă întâmpinați probleme sau aveți întrebări, nu ezitați să ne lăsați un comentariu mai jos.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.