Daniel

Senior tester înrăit de aplicații (iOS, Android sau web based); scriitor, grafician și programator de ocazie; senior salahor IT – sper că ne vom împrietenii uşor și că-ți vor plăcea articolele TechZip.

dark sky weather app

Una dintre cele mai populare aplicații meteo – Dark Sky a fost achiziționată de către Apple. Problema nu ar fi asta, ci faptul că Apple au închis imediat versiunea Android a aplicației. Anunțul oficial a venit chiar de la co-fondatorul Dark Sky, Adam Grossman, pe 31 aprilie, într-un post. O altă aplicație afectată va fi și Wear OS App, iar serviciul pentru utilizatorii existenți va continua până pe 1 Iulie

Vulnerabilitate Zoom descoperită recent

Zoom este o aplicație de video-conferință ce se află pe piață de peste 9 ani. Recent s-a descoperit o vulnerabilitate Zoom, una dintre cele mai folosite aplicații pe timp de pandemie. Nu există niciun dubiu cum că Zoom nu s-a dovedit a fi una dintre cele mai eficiente soluții de video conferințe, alături de Skype, Lync sau Microsoft Teams. Conform unui twitt, dar și a multor site-uri din domeniu precum

xiaomi mi band 3

Știu că vremurile nu ne sunt favorabile acum, dat fiind că stăm în casă, dar… am vrut de foarte mult timp să scriu despre asta. Să tot fie mai bine de 3 luni de când i-am cumpărat cadou neveste’mii o brățară de activitatea Xiaomo Mi Band 3, drept cadou de Moș Nicolae dacă-mi aduc bine aminte. Data lansării pentru Xiaomi Mi Band 3, a fost parcă pe undeva prin luna

semnatura declarație pe proprie răaspundere in Adobe Reader DC

Acest tutorial nu se aplică numai pentru declarația pe proprie răspundere, cât se poate adresa oricărui tip de fișier PDF care ar necesita semnătura noastră. Deci putem semna fișiere PDF chiar dacă nu deținem o imprimantă. Avem nevoie în primul rând de Adobe Acrobat Reader DC, versiunea gratuită. Pentru acest tutorial am folosit declarația pe proprie răspundere din data de 25.03.2020 . Urmați pașii de mai jos pentru a semna

aplicatia beez

Îmi aduc aminte că am citit acum ceva timp un articol pe Wall-Street despre aplicatia Beez. Mai exact un startup din Alba Iulia, care vrea să le dezvolte educația financiară și să îi învețe pe români să economisească atunci când fac cumpărături. Aplicatia Beez ce poate fi descărcată atât de pe AppStore, cât și de pe Google Play își recompensează utilizatorii printr-o platformă de marketing afiliat cu un sistem de

nephise begins

Acum, că tot stăm acasă datorită distanțării sociale, Steam ne mai oferă un joc gratuit – Nephise Begins. Jocul poate fi descărcat gratuit până pe 1 aprilie economisind astfel 1,99€ . Știu, un mizilic – dar puțin cu puțin face mult. Bundle-ul care conține Nephise, Nephise Begins și Nephise Ascension costă 6,72€ – pentru cei interesați. În Nephise Begins ni se dezvăluie ce s-a întâmplat înainte ca Nephise să fie

Sony Interactive Entertainment

Compania Sony Interactive Entertainment a declarat (da, știu… acum vreo două zile) că a încetinit viteza de descărcare a jocurilor în Europa, pentru a ajuta la stablitatea internetului. Măsura a fost luată pentru a gestiona traficul de descărcare de pe serverele PlayStation, acum că distanțarea socială a dus la foarte multe persoane ce stau acasă. Google și Netflix au anunțat aplicarea acelorași măsuri pentru a încerca să limiteze folosirea datelor

eroarea 0x8004de40

Până în prezent, OneDrive este cea mai bună soluție de stocare și backup pentru sistemele Windows, dar… ce să facem și cum să rezolvăm problema de conectivitate cu codul de eroare 0x8004de40? Nu am întâlnit această eroare decât pe sistemele cu Windows 10, probabil și pentru că foarte multe persoane au înțeles că suportul pentru Windows XP a murit de mult, iar suportul pentru Windows 7 recent. OneDrive – la

tomb raider gratuit

Prima apariție / ediție a jocului Tomb Raider a fost pe 25 octombrie 1996 și cred că mulți dintre noi l-au jucat în copilărie fiind captivați de aventurile eroinei principale Lara Croft. Vestea bună este că, pentru nostalgici, puteți obține jocul Tomb Raider gratuit pe Steam până pe 24 martie 2020. Este adevărat că nu este vorba despre prima versiune a jocului, ci cea care a fost lansată pe data

Vodafone - optiune international gratuit

Ați citit bine! Vodafone chiar 300 de minute prin opțiunea Internațional Gratuit. Cei de la Vodafone au transmis asta prin mai multe mijloace de comunicare: fie prin publicitate plătită pe rețelele de socializare, fie prin SMS-uri către clienții săi. Bonusul este valabil 30 de zile de la activare și trebuie activat până la date de 31 martie. Opțiunea de 300 de minute internaționale, gratuit este valabilă către rețelele fixe și