Perceptual Ad Blocker depistează reclamele după elementele grafice, nu după codul HTML din spate

Cei de la universitățile Princeton și Stanford au lucrat din greu și au făcut un ad blocker care detectează reclamele altfel față de aplicațiile disponibile în prezent.

Perceptual Ad Blocker, după cum îi spune și numele, “percepe” reclamele după dimensiunea conținutului, elementele grafice specifice și cuvintele sponsorizat. Programul nu ascunde complet reclamele, doar le acoperă cu textul “This is an ad”.

Ad blockerele clasice analizează codul sursă al paginilor și identifică reclamele după cod. Dezvoltatorii au lansat Perceptual Ad blocker pentru Facebook, după ce siteul a încercat să facă reclamele să semene tot mai mult cu conținutul, astfel ca uneltele clasice nu reușeau să îl detecteze.

Ba mai mult, noul ad blocker nici nu este descoperit de către siteurile ce nu afișează conținutul celor ce blochează anunțele publicitare. Cei de la engadget.com au testat Perceptual Adblock pe 50 de siteuri care detectează astfel de extensii, dar Perceptual Ad Blocker a rămas nedetectat.

Momentan Perceptual Ad Blocker este disponibil doar ca o extensie pentru Google Chrome și se poate descărca gratuit de pe magazinul de aplicații Chrome. Din considerente legale, cei care au creat Perceptual Ad Blocker au hotărât să nu ascundă reclamele complet, ci doar să le înlocuiască cu niște chenare, dar acesta este abia primul pas.

Mai multe detalii tehnice se pot găsi pe thread-ul ăsta, de pe forumul MMO-Champion.

https://i1.wp.com/i.imgur.com/iStxGZJ.jpg

About Razvan

Salahor IT, blogger amator, hater de ocazie, bucătar de garsonieră, fan Linux, băutor de cafea, workaholic ambițios.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: