Două universități din UK și-au revenit după un atac ransomware

Pe 14 Iunie, Universitatea Ulster și Colegiul Universitar din Londra au fost infectate de un atac ransomware în două incidente separate și probabil fără legătură. Ambele universități au făcut referire la un exploit al unei vulnerabilități de tip zero-day ce ar fi făcut posibil atacul. Este încă incert dacă există vreo legătură între cele două atacuri, sau cărei familii de ransomware aparține infecția.

Conform echipei în securitate UCL (University College London) – una dintre cele mai prestigioase universități din Marea Britanie – s-a blocat temporar accesul către discurile partajate și de rețea pentru a reduce răspândirea malware-ului. Accesul total către discurile de rețea a fost restaurat vineri, iar discurile partajate au rămas doar cu drepturi de citire. Într-o actualizare postată luni dimineață echipa a menționat că și discurile sau dosarele partajate sunt complet operaționale. Utilizatorii au fost sfătuiți să fie totuși vigilenți în posibilitatea unui nou atac, și ar trebui să evite pop-up-uri, e-mail-uri nesolicitate sau orice activitate suspicioasă.

Echipa de securitate a universității cred că ransomware-ul s-a infiltrat în rețea prin intermediul vizitării unui website compromis, deși nici phishing-ul nu a fost scos din discuție. Indiferent de modalitatea de infectare cu ransomware, atacul a reușit să treacă peste toate aplicațiile antivirus instalate, iar principala țintă a acestuia a fost sistemul de operare Windows. Niciun stație de lucru cu Linux sau MacOS nu a fost infectat.

La fel s-a procedat și în cazul Universității Ulster, blocându-se temporar accesul la fișierele partajate. Acestea din urmă au fost restaurate (dintr-un backup efectuat pe 13 Iunie, cu o zi înainte de atac – ceea ce demonstrează încă o dată cât de important este să aveți un backup) cu acces limitat de citire joi.

Acest atac vine la o lună după răspândirea ransomware-ului WannaCry, ce s-a folosit de o caracteristică de tip worm pentru a infecta sute de mii de PC-uri din întreaga lume.

About Daniel

Senior tester înrăit de aplicații (iOS, Android sau web based); scriitor, grafician și programator de ocazie; senior salahor IT - sper că ne vom împrietenii uşor și că-ți vor plăcea articolele TechZip.

Leave a Reply

%d bloggers like this: