Aplicație – Real Madrid selfie

Tot navigând prin magazinul iOS, AppStore… am dat peste o aplicație – cred eu – inutilă și anume Real Madrid selfie. Nu mică mi-a fost mirarea atunci când am aflat că aplicația se găsește și pe Google Play. Cum am prostul obicei să testez toate prostiile, am instalat și această aplicație (gratuită) destinată clar fanilor echipei de fotbal Real Madrid.

Contra

  • Aplicația nu poate fi instalată pe sistemul de operare iOS mai mic de 8.0 sau pe Android mai mic de 5.
  • Mie nu mi-a funcționat aplicația pe iOS 8, în momentul în care făceam poza nu apăreau și jucătorii în pozele făcute.
  • Pentru a partaja pe rețelele de socializare poza sau pozele făcute, este necesar să completați un formular – probabil pentru newsletter (eu am folosit o adresa de e-mail inexistentă).
  • Dacă vreți să deblocați pachetul de 25 de poze cu fotbaliștii echipei Real Madrid în alte ipostaze decât cele standard, trebuie să plătiți 0,99 euro.

Real Madrid selfie

Pro

  • Dacă sunteți fani Real Madrid, puteți avea acum o poză pe care să o puneți în ramă, cu fotbalistul preferat.

Imagini cu aplicația puteți vedea mai jos și un mic tutorial.

  1. Căutați aplicația pe AppStore sau Google Play.

Real Madrid selfie app

  1. Apăsați pe Install.

Real Madrid selfie app

  1. Deschideți aplicația.

  1. După ce ați deschis aplicația, fie apăsați pe Swipe to selfie pentru a face o poză nouă…

Real Madrid selfie app

  1. Fie apăsați pe Gallery pentru a selecta o poză din galerie. (înainte de pasul 4 sau 5 presupun că ați acordat permisiuni aplicației pentru a accesa fotografiile de pe dispozitivul mobil)

Real Madrid selfie app

  1. Alegeți vedeta cu care doriți să apăreți în poză și apoi dați-i share pe rețelele de socializare.

După cum spuneam, mi se pare o aplicație inutilă ca multe altele pe care le am în minte acum și despre care probabil voi mai scrie. Voi ce părere aveți despre aplicația Real Madrid selfie?

About Daniel

Senior tester înrăit de aplicații (iOS, Android sau web based); scriitor, grafician și programator de ocazie; senior salahor IT – sper că ne vom împrietenii uşor și că-ți vor plăcea articolele TechZip.

Leave a Reply

%d bloggers like this: