Amazon Prime Video este acum disponibil și în România

Amazon Prime, serviciul de streaming care găzduiește emisiunea The Grand Tour (show-ul ce a depășit Game of Thrones în topul celor mai piratate seriale) e disponibilă acum în România, pentru doar 2.99 euro pe lună, față de 7.99 euro, cât e abonamentul la Netflix.

La fel ca Netflix, Amazon Prime Video e disponibil pe tablete și telefoane, pe calculator, din browserul de internet și pe televizoarele inteligente. Pe baza abonamentului, se pot urmări mai multe filme sau seriale, dar și producțiile originale Amazon: The Grand Tour, The Man in the High Castle, Transparent, Mozart in the Jungle, Tumble Leaf, s.a.m.d. Desigur, nostalgicii cu gusturi fine vor urmări Seinfeld.

De asemenea, Amazon Prime Video permite descărcarea conținutului pentru vizionare offline, funcție ce a fost adăugată de curând pe Netflix.

Momentan, Amazon Prime Video are subtitrări doar în engleză, franceză, italiană, portugheză, polonează și spaniolă și permite folosirea gratuită a serviciului, în prima săptămână. Apoi, abonamentul costă 2.99 euro pentru primele 6 luni, iar acum crește la 5.99 euro.

Amazon Prime Video este acum disponibil și în România

Dacă vreți să încercați Amazon Prime Video, trebuie să vă faceți următoarele:

  • Creați cont Amazon Prime Video, întrând pe site-ul ăsta
  • Accesați primevideo.com, apăsați butonul Start Your Free Trial și vă logați cu contul deja creat.
  • Adăugați datele cardului, cu care se va face plata lunarăa abonamentului: Add your card, selectați metoda de plată și apăsați Continue.
  • Apăsați butonul Use this address, vă logați iar cu contul Amazon Prime și apăsați Start your 7-day free trial, moment în care veți fi redirecționați către Amazon Prime

Dacă nu sunteți mulțumiți de ce oferă, puteți renunța în cele 7 zile, din setările aplicației.

La cum îi știu eu pe români, cred că își vor face abonamente pe KickassTorrents, că-i gratis.

About Razvan

Salahor IT, blogger amator, hater de ocazie, bucătar de garsonieră, fan Linux, băutor de cafea, workaholic ambițios.

Leave a Reply

%d bloggers like this: